Specialiştii de la Universitatea de Tehnologie din Auckland, Noua Zeelandă, au descoperit că mamiferele care trăiesc în climatele călduroase evoluează mai repede decât cele care trăiesc în climatele reci. Aceştia au realizat un studiu, care a fost publicat în revista Proceedings of the Royal Society B. Ei au analizat ADN-ul mai multor mamifere, atât din zonele calde, cât şi din cele mai friguroase şi au observat că apar mai multe modificări în ADN-ul celor din zonele calde. Acest lucru ar putea explica de ce există o varietate mai mare de specii în arealele unde clima este tropicală.

Evoluţia animalelor este mai rapidă în climatele călduroase

Evoluţia animalelor este mai rapidă în climatele călduroase decât în cele reci.

ADN-ul suferă mutaţii atunci când o secvenţă a codului său este înlocuită cu o alta, acest proces fiind primul pas în evoluţia speciei. Oamenii de ştiinţă din Noua Zeelandă au descoperit că ADN-ul mamiferelor din zonele calde ale globului suferă de 1,5 ori mai multe modificări decât ADN-ul celor din zonele reci. Aceste schimbări pot avea efecte pozitive asupra animalelor, cum ar fi creşterea imunităţii faţă de diverse boli. De asemenea, schimbările nu determină naşterea unor noi specii, iar procedeul poartă denumirea de „microevoluţie”.

Mamifere

Au fost efectuate studii pe diverse mamifere.

Ideea că evoluţia este mai rapidă în climatele calde nu este o inovaţie. Se ştie că unele animale marine şi specii de plante îşi reglează temperatura corpului în funcţie de mediu, însă rezultatele au fost neaşteptate în ceea ce priveşte mamiferele. Studiul a fost efectuat pe diferite specii de mamifere din zonele tropicale şi reci. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că mamiferele din zonele tropicale evoluează mai repede decât celelalte,fiindcă în zonele reci animalele îşi conservă energia, reducând din activitatea metabolismului lor. Întregul studiu oferă explicaţiile necesare pentru a înţelege de ce există aşa o mare varietate de animale în climatele calde.

Acest articol a fost scris pentru www.StiintaAzi.ro şi www.descoperi.info de către Şaramet Izabella (Cluj-Napoca), folosind informaţii de pe următoarele site-uri: HotNews.ro şi news.bbc.co.uk și nu poate fi preluat decât în urma unui acord din partea acesteia.

Anunțuri